Contactează-mă

duminică, 17 aprilie 2011

Odă lunii roşiatice



E frig şi ceaţă. Luna roşiatică a răsărit mândră deasupra casei mele, iar razele ei luminoase îmi alintă tocul ferestrei celei mari.
Încetul cu încetul intru în transă şi parcă îmi iau, uşor, zborul spre ea. Mă văd purtată de umeri pe măreţii nori pufoşi care veghează de aproape, luna.
Luna.. Luna cea plină de farmec şi de afecţiune, care mă alintă şi mă poartă departe spre visare.

Mi te imaginez lângă mine, iar luna ne alintă cu blândele ei raze. Stelele ne sunt aştrii care ne păzesc de toate relele din lume şi ne alină suferinţa. Sunt numai tu şi eu, doi adolescenţi vioi şi îndrăgostiţi, iar luna este singurul martor al iubirii noastre. Iubire care răsare în fiecare zi din ce în ce mai mult şi care devine din ce în ce mai frumoasă. Însă seara te simt cel mai aproape, cel mai aproape de lună şi de visare. Eu şi tu, doi copii pierduţi de lume şi plini de iubire. Te privesc în ochi şi nu-mi vine a crede. Ochii tăi mari şi senini privesc atent toate trăsăturile mele, iar eu nu mă pot opri să mă pierd în ei. Buzele tale calde şi moi mă îndeamnă să nu încetez să le sărut.

Sunt numai noi doi, tu şi eu, iar luna ne veghează cu caldele ei raze....