sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Ce este IUBIREA?



Întrebare răsărită la orele 02:00 ale dimineţii.. Ce este iubirea? Sau ce cred eu că este iubirea?


Iubirea este atunci când te trezeşti de dimineaţă cu acel mesaj de la el care îţi înseninează ziua.
Iubirea este atunci când pe perna de lângă tine te aşteaptă un mesaj cu textul "bună dimineaţa iubire, cafeaua te aşteaptă pe măsuţa ta preferată".
Iubirea este atunci când intri pe uşă, iar el tocmai îţi pregăteşte felul tău preferat de mâncare.
Iubirea este atunci când face feţe comice cu gândul de a te înveseli atunci când eşti tristă şi nimic nu te ajută.
Iubirea este atunci când te iartă că iar ai adormit la telefon în.timp ce vorbeai cu el.
Iubirea este atunci când te scoate afară în ploaie, te ia în braţe şi începeţi să cântaţi în ploaie piesa voastră preferată.
Iubirea este atunci când te susţine să iei acasă căţelul înfometat de pe stradă, te ajută să-l speli şi să-l hrăneşti şi apoi te convinge că trebuie să-l dai cuiva care chiar poate avea grijă de el.
Iubirea este atunci când îţi lasă mesaje drăguţe pe cărţile pe care ţi le cumpără şi se entuziasmează ca un copil mic când te vede că le citeşti.
Iubirea este atunci când, deşi nu ştie să cânte, se străduieşte să înveţe cântecele tale preferate.
Iubirea este atunci când se oferă să-ţi ajute părinţii la diferite treburi casnice şi se străduieşte să poarte o discuţie cât mai serioasă cu tatăl tău.
Iubirea este atunci.când se oferă să ia chiar el cuvântul pentru a-ţi felicita părinţii pentru anii de căsnicie şi pentru a le mulţumi pentru fiica minunată pe care i-au dăruit-o.

Cum arată iubirea ta?

duminică, 16 iunie 2013

Mărunte..



Unii oameni îți pot schimba viața, alții te pot lăsa pustiit. Prin ceea ce fac, cum se comportă cu tine, îți dau ocazia să visezi și să-ți dai seama că NU ești SINGUR. Te sprijină când ai nevoie, îți pun o vorbă bună, oricât de neînsemnată, dar care pentru tine contează mult. Într-un cuvânt: te ajută. Ceilalți, pe care dorești să nu-i fi întâlnit vreodată, îți provoacă tot felul de reacții, unele mai ieșite din comun decât altele. Repulsie, bârfă, răutate. Mama îmi zicea că pe vremea ei nu era atâta invidie și răutate.

Ce s-a întâmplat cu oamenii din ziua de azi? S-au schimbat, probabil din cauza condițiilor de trai, de poziția socială, ori din cauza greutăților la care au fost supuși. Și totuși, aceasta nu este o scuză să nu mai fi OM. Te transformi într-un robot, o copie a celor mai negre situații manevrate de cei cu adevărat puternici, niște pioni pe tabla de șah. M-am săturat să văd pe stradă oameni vorbind efectiv singuri, fiind în lumea lor. E dureros că după o viață în care au muncit pentru viitorul lor și al copiilor lor, sunt lăsați de izbeliște, fiind părăsiți de cei dragi. Pentru că, nu-i așa, nu se cade să te "faci de râs" din cauza mamei tale, care, săraca, vorbește de una singură.

Anyways.. Săptămâna precedentă m-a trecut prin toate extremele. Cred că a fost prima din multele care mă vor forma pe mine ca adult, așezându-mi viitorul pe un piedestal la care trebuie să ajung. Am descoperit că viața nu e la fel de roz ca atunci când eram mai mică, când totul se învârtea în jurul meu și totul mi se cuvenea. Am învățat că persoanele cele mai slabe sunt cele care se cred cele mai importante și te tratează ca pe un gunoi, când, de fapt, ei sunt cu mult sub tine și cei mari sunt de obicei modești și dispuși să te ajute. Pământul are și lichelele ei din câte se pare..




Și totuși încă sunt aici. Aștept cu nerăbdare să văd ce mai are timpul de oferit și ce surprize mă mai așteaptă...
 

joi, 25 aprilie 2013

Amalgam





 
Știi cum ar fi să nu mai simți nimic? Să te transformi într-o stană de piatră și să-ți bagi picioarele efectiv în tot? Chiar și când vezi un cățeluș drăguț și dulce să te uiți drept înainte și să pleci mai departe.
Sau chiar cu bătrânii. Să te uiți în sictir și să îi zici unuia "Dă-te mai încolo tataie, nu vezi că ocupi toată strada?"

Sau pur și simplu să nu-ți mai pese deloc...
Când te trezești dimineața să nu te mai uiți în oglindă cum îți stă părul în toate părțile. Să nu te mai speli pe dinți că deh, oricum nimănui nu-i pasă. Sau să mănânci. Oricum nu interesează pe nimeni dacă te deshidratezi și mori într-un final.

Sau cu părinții. Să te gândești într-o zi că vrei să pleci, să-ți pui vreo două lucrușoare într-o valiză, să ieși pe ușă și să lași totul în urmă. Să mergi ore, zile, săptămâni în șir, fără vreo direcție anume și fără să te întrebi "Care e rostul meu în această lume?".

Prietenii.. Să îi lași să te calce în picioare și să le accepți toate căcaturile doar de dragul de a le vedea fețele acre în fiecare zi.

Să nu-ți pese când inima ta se frânge în bucățele din ce în ce mai mici, punându-ți zeci de mii de întrebări cu privire la ce ai făcut și cum să-ți repari greșeala, sau cum îl/o vei putea recupera.
Dar într-un final vei ajunge să-ți pese, deoarece totul este în capul tău și ești un masochist prin felul tău de a fi, deoarece ești om, nu robot. Ai sentimente, idei, trăiri, pe care nu ți le poate lua nimeni. Sunt ale tale, ale nimănui altcuiva.
Într-un final îți vei da seama că ÎȚI PASĂ. 
Într-un final vei rămâne tot SINGUR...   

marți, 23 aprilie 2013

Amintire de Lucian Blaga

Una dintre cele mai frumoase poezii, de suflet, ale mele..


 Unde ești astăzi, nu știu.
 Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotînțelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.

Unde ești astăzi nu știu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.

marți, 19 martie 2013

Come undone..




 
27 aprilie 2012. O zi de primăvară obișnuită. EA încă îți încălzește așternuturile, în timp ce tu continui să-ți transcrii minunatele opere. E deja a treia carte pe care o publici în mai puțin de jumătate de an. I-ai pregătit cafeaua și i-ai adus-o la pat. EA se trezește morocănoasă și-ți reproșează că iar ai stat până târziu ca să-ți termini cartea.

Se duce la banalul duș din baia prea micuță, un obicei iritant, dar totodată necesar, pe care însă tu îl adorai pe zi ce trece mai mult. Te simțeai atât de amuzat când folosea toată apa caldă și te ruga să-i aduci un prosop încălzit sau să o încălzești chiar tu cu corpul tău cel firav, după care vă afundați amândoi în așternuturi și adormeați îmbrățișați pentru tot restul zilei. Ai așternut pe hârtie și aceste gânduri, chiar și parfumul ei l-ai imprimat printre paginile cărții, fapt pentru care era atât de plăcută întreaga ta serie.

Pentru tine totul era minunat, EA era alături de tine, te susținea, te privea ore în șir lucrând, până adormea și te ruga să o însoțești în Lumea lui Ene cât mai repede cu putință. Ai terminat și al patrulea volum, în care tot EA era "actrița", cea care îți lumina viața de zi cu zi. EA și luna roșiatică erau singurele muze care te inspirau. Ochii ei negri ca tăciunele, buzele roșii, în formă de inimă, chiar și pielea mult prea albă ca să fie umană, toate te intrigau și te minunau în același timp. EA, îmbrăcată în tricoul tău lălâu și decolorat din cauza spălărilor repetate, EA, în așternuturile tale de mătase, părul ei de un castaniu prea crud în bătaia soarelui, toate erau zugrăvite foarte atent în volumul legat în piele. Puteai să o privești ore în șir printre file, și de fiecare dată cu și mai multă admirație.

Între timp, își găsise o nouă pasiune. Fotografia. La început, te poza din toate unghiurile posibile și imposibile. Tu citind, mâncând, gândind, privind-o, râzând, pictând alte opere. Prin apartamentul neîncăpător se conturaseră destule portrete cu voi doi. Totul mergea ca pe roate. Cărțile tale se vindeau și mai bine, mai ales că acum era prezentă și pe copertă. O frumusețe cu buze extrem de roșii în formă de inimă pe care nu te săturai să o adori. Nu ieșeați cu zilele din casă, erați mult prea absorbiți de voi înșivă încât lumea părea doar un impediment în calea iubirii voastre. Toate zilele erau la fel: se trezea, mâncați ceva rapid, după care fiecare se întorcea la treaba lui, tu, cuprins de un alt strop de inspirație, iar EA continuând să te fotografieze lucrând.

După ceva timp însă, ea a dorit să iasă în lume, sătulă de rutina zilnică în care, în mod conștient, v-ați afundat. A încercat să te ia cu ea, însă fără rezultat, deoarece inspirația ta era înfloritoare și nu merita amânare. Se trezea dimineața și pleca. Venea seara. Nu te mai fotografia, nu vă mai afundați în așternuturi împreună și nici nu mai împărțeați aceleași gânduri. Inspirația ta începea să piară, EA nu se mai simțea în largul ei în jurul tău. Vă certați tot mai des, însă de fiecare dată cedai și o rugai să nu mai plece. Obișnuitele pahare cu vin roșu rămâneau nebăute mult timp, iar fumul de țigară era din ce în ce mai sufocant..

1 martie 2013. Când te treziseși dimineață, pe perna EI trona un bilețel parfumat. L-ai luat în mână și l-ai citit, de prea multe ori încât ajunsese să se imprime toată mireasma pe degetele-ți uscate. "Bună dimineața, dragul meu. În dimineața aceasta m-am hotărât să-ți pregătesc micul dejun. Pe noptieră vei găsi ceașca preferată de cafea, pe jumătate băută, iar croissant-ul, care va fi deja rece când te vei trezi, pe jumătate mâncat... Pentru că nu-i așa, te mulțumești cu jumătăți de măsură. Eu însă nu pot fi la fel. Mi-am dorit mai mult ca oricât să-ți fiu muză și parteneră de viață, însă pentru tine creația a fost mai importantă. Și deoarece nu m-ai acceptat așa cum am fost, nu mi-ai oferit "aripile" de care am avut nevoie, am ales să plec. Te las cu jumătățile tale de măsură, eu mă duc să-mi găsesc întregul."

Patul tău e gol... EA nu mai este... MUZA ta a dispărut... 




duminică, 17 martie 2013

Jumătăți de măsură..


 

Uite că în sfârșit am reușit să revin pe acest minunat blog, pe care îl cam neglijez în ultima vreme. Din cauza prea puținului meu timp liber, din păcate. Dar sper să iasă ceva bun în această nouă postare.

M-am gândit să creez o continuare a frumoasei povești de dragoste prezentă în Open wounds, never heal, de data aceasta,  din perspectiva bărbatului cu "ochii de un albastru murdar".


"Nu se poate! E prea frumoasă! Nu, nu îmi vine să cred! Ea e aici! EA! O așteptam de atâta timp!" În cele câteva ore scurse de când ai văzut-o intrând în cafenea s-au întâmplat atât de multe lucruri. Oh! Încă încerci să-ți revii.. Nu te-ai fi gândit niciodată că tu, solitarul, unicul scriitor ratat, care își îneacă noapte de noapte viața prin pereții cafenelei acesteia vechi, o vei găsi pe EA, muza, ființa, de care să te îndrăgostești imediat ce ai văzut-o intrând. EA e prea frumoasă, prea ireală. O privești în ochi și încă ți-e greu să realizezi că e lângă tine. Că te privește cum nu a mai făcut nimeni. Că aproape te roagă să o duci acasă să vă cuibăriți în patul învechit și să rămâneți acolo, îmbrățișați, pentru o perioadă de timp neînchipuit de lungă.

Te vezi luat de mână și condus afară din cafenea, îi propui să vă mai plimbați "puțin" pentru a păstra această iluzie încă vie.. În cele din urmă ajungeți la tine acasă, îi prezinți pe scurt încăperile, de parcă nu ați fi avut atâtea de povestit, și sfioasă, te roagă să-i arăți baia. Ai vrea să o însoțești în micuța încăpere, însă din prea mult bun simț te oprești în cadrul ușii și te oferi să-i aduci ceva "mai comod" de îmbrăcat.

În următoarele 10 minute te privești în oglindă, și în același timp, îi privești lucrurile care zac pe micuțul bar din bucătărioara prea mică pentru a putea fi împărțită cu încă o persoană. În cele din urmă te îmbărbătezi și te chinui să mai desfaci încă o sticlă de vin roșu, singurul refugiu din ultima vreme.
Peste alte 5 minute o vezi ieșind din duș, parfumul pielii ei acoperind întregul apartament, o mireasmă care îți va rămâne întipărită mult timp pe haine și în inimă. Îi oferi un pahar, îți cere o țigară și ți se așează mlădioasă pe genunchi-ți tremurânzi. Începi să o săruți cu atâta pasiune și atât de mult dorință încât lacrimile încep să-ți scalde obrajii uscați și palizi. EA îți răspunde parcă și cu mai multă ardoare și pe nesimțite vă cufundați în așternuturile mătăsoase, iar patul scârțâie, parcă protestând că i-ai deranjat "somnul"

În cele din urmă, EA adoarme pe pieptul tău, ascultându-ți inima, care știe deja că bate pentru dânsa. Nu te oprești din a o privi și a o săruta pe creștet, deoarece știi că e a TA și că așa va rămâne pentru mult timp de-acum înainte..  

 

luni, 31 decembrie 2012

Aşa ca de sfârşit de 2012..


Ca să nu-mi încalc tradiţia din fiecare an, voi face încă o dată bilanţul ultimului an, care în 5 ore îşi începe hibernarea.

Anul 2012 a fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase, cel mai încărcat de până acum. Am împlinit formidabila vârstă de 18 ani, şi odată cu aceasta, a început şi adevăratul meu "drum" în viaţă.
Am cunoscut oameni minunaţi, am înnodat noi prietenii, am renunţat la altele bolnăvicioase şi pentru a mia oară, am fost uimită de comportamentul uman. Cel puţin în ceea ce îi priveşte pe unii.

Cum ziceam, am cunoscut oameni minunaţi, oameni în adevăratul sens al cuvântului, pe care îi ador din toate punctele de vedere şi de care îmi va fi dor când voi pleca mai departe, la facultate. Acestor oameni vreau să le mulţumesc în mod special, pentru că mi-au suportat "toanele" şi m-au acceptat aşa cum sunt eu (nebunatică, obraznică, sictirită, nesimţită, ironică, rea) şi au încercat de fiecare dată să mă calmeze şi să mă înveselească. Iar unii, chiar dacă sunt mai departe, au reuşit să mă ţină pe linia de plutire şi chiar mi-au demonstrat că pot avea încredere în ei, şi, de asemenea, mi-au demonstrat că îmi sunt PRIETENI, chiar dacă distanţa aceasta este o mare pain in the ass. Pentru asta zic încă o dată FUCK DISTANCE, and THANK YOU THAT YOU EXIST. Dar, cam tot răul spre bine, noroc că există Internetul şi celelalte canale de comunicare, care ne ajută să ţinem legătura. Vă mulţumesc că existaţi băi >:D< :*

Am avut o vară plină, am participat la primul meu festival rock "adevărat", unde am cunoscut şi acolo alţi oameni minunaţi. Nu am cuvinte să descriu prin ce stări am trecut atunci, dar ştiu sigur că îmi voi aminti toată viaţa de acele zile. Pot să-l consider locul în care m-am redescoperit şi pe care l-am simţit ca "acasă".


De la anul 2013 îmi doresc să fie mult mai bun decât 2012, îmi doresc multă sănătate şi fericire alături de cei dragi mie, sper să cunosc alţi oameni "de suflet" şi să-i păstrez pe actualii, şi nu în cele din urmă, să trec BAC-ul cu brio şi să intru la facultatea pe care doresc să o urmez..


Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag,
a voastră pentru totdeauna,
Teea.

luni, 26 noiembrie 2012

Curvelor, cu DRAG..



Încep să-mi dau seama că trăiesc într-o lume atât de parşivă, încât mi se face scârbă. Scârbă de ţara în care m-am născut, de oraşul în care am locuit, de prietenii pe care i-am avut, sau de situaţiile în care sunt pusă zi de zi.

Există persoane care NU mă SUPORTĂ. Da, ştiu asta şi sunt perfect conştientă. Îmi pasă? NU, chiar deloc. Abia aştept să iau BAC-ul, să intru la facultate şi să mă car dracului de-aici.
Da, îmi va fi dor de unele persoane, mai ales de rude şi de prietenii ADEVĂRAŢI, dar pentru asta s-au inventat, slava Domnului, destule canale de comunicare.

Sunt nervoasă pe mine şi îmi vine să mă dau cu capul de pereţi, cam ca de fiecare dată când mi-o iau trist peste bot şi primesc şuturi în FUND de la cei la care mă aştept cel mai puţin.
  
DA, dragă cititorule, care nu mai poţi de mine şi mănânci la căcat întruna şi fără rost, şi nu mai poţi dormi noaptea dacă nu mai născoceşti "bullshit-uri" despre mine a doua zi dimineaţa. Da, ţie mă adresez, draga care după ce am vrut să-ţi fie bine şi să-ţi faci un prieten atunci când alţii râdeau de tine sau nu te suportau. EU am fost cea care ţi-a întins o MÂNĂ. Pe care ai muşcat-o mai apoi, ca o JAVRĂ ce eşti. 

DA, ţie mă adresez dragă prietenă, care mi-ai mâncat 3 ANI din VIAŢĂ, în care am vrut să-ţi fie ŢIE bine, şi am ţinut la tine şi te-am apărat de fiecare dată când alţii te-au atacat, "prietenii tăi" de acum. Şi tu, din nou, mi-ai dat cu şutul în fund.

DA, vouă mă adresez, FRUSTRAŢILOR ce sunteţi şi mâncaţi la destul căcat cât să vă ajungă pentru următorii 20 de ANI. Dacă alţii au aceeaşi părere ca a mea, sau şi-au deschis în sfârşit ochii şi au văzut ce HIENE sunteţi, NU sunt eu aia care vorbeşte în numele lor.  De ce nu mă lăsaţi odată naibii în pace?

Iar tu, dragă "prietenă", care în momentul de faţă îţi răsuceşti ochii în cap, nu mai fă asta, că nu impresionezi pe nimeni. Şi nu are fi frumos să rămâi STRÂMBĂ toată viaţa, nu crezi? :*

 
Spor la supt o ceapă, mes belles. Că aveţi de unde.



To be continued.. (încă nu aţi scăpat, să ştiţi)..

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Sunt ceea ce sunt..



Uite că, încep să revin din ce în ce mai des pe blog, poate datorită persoanelor care îmi apreciază munca şi care mă ambiţionează să continui, ori datorită gândurilor mele, care sunt cam multe la număr şi care nu mă lasă să dorm noaptea.

De data asta voi vorbi despre mine. La o adică este blogul meu personal, în care ar cam trebui să-mi "împărtăşesc" sufletul cu voi, nu?

Se pare că de ceva vreme am început să fiu nepăsătoare. De ce? Pur şi simplu pentru că m-am săturat de aşa-zişii prieteni pe care nu-i interesează decât cu ce m-am îmbrăcat ieri, ce am vorbit azi şi ce o să fac mâine.
Aşa că puteţi să-mi spuneţi cum vreţi: fiţoasă? da, pentru că pot şi îmi permit, invidioasă? n-am pe cine, alintată? oh, şi încă cum, superficială? doar când dă lenea în mine, muncitoare? în fiecare zi, responsabilă? vara asta m-am schimbat enorm, sufletistă? mai ales cu animalele, fericită? am destule persoane care mă fac să simt aşa zilnic, egoistă? mai ales cu ce îmi aparţine, prietenă bună? doar cu cei care o merită şi mă merită. Aş mai avea multe calităţi şi defecte pe care le-aş putea enumera, însă prefer să mă descoperiţi voi aşa cum sunt de fapt, nu în urma a ceea ce citiţi sau auziţi. Pot să bag mâna în foc că aţi auzit destule neadevăruri de la "aşa-zişii" prieteni de care pomeneam mai sus.

P.S: Cum zice şi melodia de mai jos şi titlul evident, "sunt ceea ce sunt" şi nimeni nu mă poate schimba nici pe mine, nici gândirea pe care continui să mi-o cultiv în fiecare zi.

That's all by now, voi reveni când mintea mea va mai lucra ceva atât de filozofic, ca până acum. Pau-pau, miau-miau şi sănătate vouă şi neamurilor voastre.


vineri, 31 august 2012

Astă vară..




Hmm, deja încep să număr minutele până când voi face cu mâna verii şi voi încerca să primesc cu braţele deschise toamna. To be honest, nu mă prea încântă ideea..
Toamna se numără bobocii, iar eu păşesc cu paşi repezi către ultimul an de liceu, cel mai decisiv dintre toate. Urmează un an greu, încărcat, care va necesita multă muncă din partea mea, atât intelectuală, cât şi fizică. La sfârşitul drumului mă va aştepta un BAC şi o admitere la facultate.

Dar hai să nu intru încă în aceste mari detalii...

Vara aceasta, oricât de scurtă ar fi fost, a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Am reînnodat prietenii de mult pierdute, am cunoscut oameni noi şi am uitat de alţii vechi, m-am redescoperit din nou pe mine.
Am lenevit la umbra unui pom citind în balansoar, am visat cu ochii deschişi la viitorul ce mi se aşterne în cale, am privit din nou măreaţa lună roşiatică şi am adormit lin vrăjită de frumuseţea ei.
Am fost prezentă la primul festival rock din viaţa mea, am văzut, ascultat şi simţit muzica produsă de către formaţiile mele preferate, şi mi-aş fi dorit ca acele zile să nu se sfârşească niciodată, muzicienii continuând să ne încânte urechile cu munca lor.
Vara aceasta am reuşit să văd Marea Neagră după 12 ani, am fost vrăjită de frumuseţea ei ca întotdeauna, iar pescăruşii au reuşit să mă sperie în cel mai comic mod posibil.
Vara aceasta am realizat cât de subţire este linia care ne ţine pe toţi pe linia de plutire, am fost o bună prietenă pentru amicii mei, m-am întristat şi am râs cot la cot cu ei. Am realizat că viaţa este mult prea frumoasă ca să o chinui cu fleacuri care nu-şi au rostul şi am descoperit adevărata faţă a patriei în care ne ducem veacul.
Mi-am văzut familia cu alţi ochi şi am încercat să-i ajut cum pot, uneori fiindu-mi mai greu, însă nu m-am plâns şi nici o voi face de-acum încolo.
Vara aceasta am încercat pe cât posibil să mă bucur de frumuseţile vieţii şi am încercat să-mi satisfac orice poftă am avut.
Am realizat că am nişte oameni minunaţi alături de mine şi am încercat pe cât posibil să le arăt cât de mult îi iubesc şi că sunt dispusă să le fiu alături indiferent de situaţie.Prietenii adevăraţi sunt greu de găsit, dar şi când îi găseşti trebuie să te lupţi să-i ţii lângă tine. Asta am făcut până acum şi o voi face în continuare pentru că aşa sunt eu, o fată simplă, o fiinţă, o furnică în tot Universul acesta infinit, şi oricât de greu mi-ar fi, voi încerca să trec peste toate cu capul sus şi multă demnitate.

Cam atât pentru moment. Eu vă doresc o toamnă cât mai frumoasă, plină de iubire şi realizări cât mai multe, pentru că nu-i aşa, omul cât trăieşte, trebuie să se bucure atât de bune, cât şi de rele. Cius şi numai bine!   


P.S.: Melodia aceasta mi-a servit ca sursă de inspiraţie pentru acest post, de aceea sper să vă încânte şi vouă urechile, aşa cum a făcut şi cu ale mele ^_^